субота, 6. јул 2013.

Na putu do Parnasa - Slaviša Pavlović


Pesnik se ne postaje, pesnik se rađa. On je sposoban da vidi nevidljivo, oseti neosetljivo, primeti neprimetno, zamisli nestvarno i naposletku ga pretvori u stvarnost.  Pesnik nikada ne može biti u potpunosti shvaćen;  on ne vidi danas ili sutra; njemu se to čini stranim, čudnim, iako su za pesnike čuda retka. On ne gleda ni na budućnost kao drugi ljudi, već poput Tvorca, sve posmatra kroz prizmu večnosti, vezujući celokupnu istoriju čovečansta u jedan jedini trenutak.

Pesnik - to je glasnik budućnosti i donosilac objašnjenja iz prošlosti. Njemu je interval vremena stran; on broji osećanja, traga za novim, nesebično se trudi da poezijom predstavi stvarnost onakvom kakva je, ne kako je drugi vide. Ta je stvarnost ispunjena osećanjima, snagom, radošću, pokličima pobede ili neretko tugom. Ali, kod njega ni tuga nije obična ili krajnja. Odista, samo je pesnik sposoban da tugu pretvori u slavu.

Govoreći o pesniku govorio sam o Nenadu Zoriću i njegovoj poeziji.

On je sposoban da sva osećanja iz vremena, budućeg i prošlog, sažme u jedan jedini trenutak; on ih ne predstavlja obično, jer on sam nije običan, on ne traži u njima uzroke, nego gleda kako da ih uzdigne kao vrednosti koje će, pre ili kasnije, postati univerzalne. Zorić zaista pozajmljuje od zvezda; njegova poezija teži uzvišenom, traži objašnjenja, nikako razloge, kao što pesnik na svom putu do Parnasa ne gleda na prepreke, nego na vrhove, od kojih mu ništa ne može odvući pažnju.

„Pozajmljeno od zvijezda“ ne predstavlja samo zbirku pesama, već nagoveštava da veliki srpski pesnici dobijaju dostojnog naslednika, vrednog pažnje i mesta u Domu poezije.

уторак, 2. јул 2013.

O lepoti i poukama- Ana Savić o rukopisu "Pozajmljeno od zvijezda"

Kroz doslednost stiha, naslutih refrene polja lavande u uzglavlju prolećne igre, miris pšeničnog zlata domaćeg hleba, sretoh sudbinu Penelope, avanturu Petra Pana i mapu epske ličnosti.
Zanimljivost je u traganju za tajnom utiska bez senzacije, prirodnim redom čistih motiva. Pleni inicijativa za dominantnošću stava o bezuslovnom razumevanju esencije postojanja usled metaforičkog nadmudrivanja nerešenih rezultata, jer pesnikova svrha je voleti bez ostatka.

„Jer umjeti da prepoznaš
ono što nisi tražio,
i umjeti da ne odabereš
ono što nisi birao
to je već početak novoga svijeta
u kome sebe nikad nisi zaista porazio,
jer najveća hrabrost,
ustvari nije probati sve,
već odabrati jednom iskreno
sve ono za šta bi umirao.“

Nenadovi stihovi su retka prilika opisa romantičnih nagoveštaja u kojima učestvujemo diveći se imperativu stvaranja iz ugla snova dečaka i principa viteza.
Vrlinom prioriteta, tumači i podstiče lepotu umeća čuvanja onih koje volimo.

„Pogledaj neke svoje
najdraže ruke često,
zagledaj se dugo i duboko,
da vidiš čime to neko
za tebe pravi u svijetu ljepše,
šarenije mjesto.“

U stilu renesansne smernosti, poređane su pesme poput svetionika u nametnutim formulama življenja, a stege prekih zakonitosti, pesnik potire jednostavnošću i jasnoćom težnje - osnov za alhemiju je sagledati život u lepoti. Na taj način doseže prijemčivost sanjanog doba srodnih senzibiliteta, hrabreći budućnost istinskih vrednosti.

понедељак, 1. јул 2013.

Romania spune cel mai frumos DA


 
Rochii albastre zbor fluturând,
în jos nesfâr
şit Bulevardul lui Karl Întâi
ascunde femei
cu ochii de păsări de apă,
ei zbor ca părţi de cer
ei călătoresc ca contururi albastre
de scrisori oficiale
care ascund scrisori de dragoste.
După câteva galaxii muribunde
după câteva Războaie Mondiale importante
după mii de marile naţiuni
care au murit şi a supraviețuit într-un miez de noi
noi ne-am oprit la acelaşi cuvânt,
între primul sărut şi senzaţie de sărut
oprindu-se la aceeaşi primăvara,
oprindu-se la acelaşi râu.
Prima dată în viaţă noi am dorit
cel mai frumos împreună în această lume
prin prima atingere
timidă ca de copil
ascunzând în mâini feţele înroşite,
pentru a supraveţui împreună într-o copilărie fericită.

Mă uit cum cerul se duce în jos
Cu mâini de ploi de toamnă
Ţinând în mâini
pe ultimii îngeri
care au încredere în oamenii
cel puţin în iarna asta.
Sunt sigur că Prevert a scris acest verset
Cu gândul la oraşul dat
"Soarelui bun al lui Dumnezeu nu-i pasă de noi,
Acesta rămâne în cartierele bogate
Aicea mori de tăt,
de căldură sau de iarnă,
Sau te îngheţi, sau te sufoci,
Aici nu-i aer,
Dacă, te opreşti să mă săruţi."
Iluminat şi iradiat de luminile Parisului,
Sunt sigur că el a văzut drept această ţară,
bucată rătăcită de taigaua Rusească
unde cele mai frumoase basme sunt vorbite încă
cu degetele reci şi inimi fierbinte
pentru că ei sincer cred în ele
până nu se sufocă imaginaţia,
până la sfârşit.

 
Oh,cat de teribil a fost comunismul,
imagineaza-ti cati copii si cate zambete minunate
s-au nascut datorita crudului Ceausescu
care a interzis ca raurile vietii
sa fie oprite de cineva la sursa,
astazi numele a mii de imbratisari
nu ar merge pe Danubius si pe Marea Neagra,
aceasta lume ar fi mai saraca
pentru o constelatie pierduta a iubirii
și nu a-si avea nimic de îmbrățișat
cu siguranță în această zi
si sa spun:Ridicati-va pe varfuri
Veti fi mai mari de cat Stefan cel Mare,
acest mare domnitor moldovean
in fata căruia turci si ungurii au tremurat
la podurile tăcerii unde străjerii se ascund,
si nu ai avea o mulțime
de acești frați și surori minunate,
si nu ai putea spune:
Cel mai tânăr este prietenul meu.

Intr-o zi vom creste,
Si tu si eu
Nu ne grabim,
Odata ce ochii nostri se micsoreaza
cand se opresc din a creste din frica si minuni
in acest colt al destinului
unde nimic nu este sigur,
nimic,pana cand il imbratisezi ferm cu mainile tale
si il strangi langa tine
nu sunt sigur ca aceste maini sunt ale mele
in aceasta viata,
nici ca limba pe care o vorbesc
nici gandurile pe care le gandesc,
imagineaza-ti cum e frumoasa nesiguranta,
imagineaza-ti ca noi nu vom vorbi niciodata aceeasi limba,
dar se pare ca ne intelegem cel mai bine
unul pe altul acum,
intre acesti patru ochi nerezonabili
in aceasta eternitate scurta
se pare ca am ravasit
niste sfori de-ale profetilor
care au spus ca in acest mileniu
ne traim pentru ultima oara vietile pe aceasta planeta
care nu va deveni niciodata o stea.

 
Doamne,cum acei batrani intelepti si senili
erau naivi si egoisti
captivi in solitudinea lor,profeti
in dorinte curatate,in patimi infranate,
lumea aceasta merita sa devina o stea,
pe care nic io imbratisare sau sarut
sa fie intrerupte in propria poveste
din oboseli teribile,cautari infricosatoare,
la inceputul nasterii stelelor
si la inceputul iubirii.
Nimeni sa nu indrazneasca sa spuna NU.
Poti auzi cum cei mai frumosi dintre noi,
noi vagabonzii,mincinosii si iubitii
din soare pana in noroi
pentru noi tiganii in inima
intunericul neincrederii
Romania spune cel mai frumos DA
Da iubirii,da visului pana cand te stingi.

Deasupra sicriului din cristal,
a preasfintei Parascheva
în biserica mică și galbenă de pe deal,
Am realizat cât e de sacră viața
a mia oară în lumea aceasta, încă sfântă
printre toate aceste podoabe și cruci din lemn,
suflete îngenuncheate și vise moarte,
care sunt dornice de iertare și fericire,
am văzut sfinții asemeni vii
cu bucle negre și albastre,
cu ochi asemănători unor femei bătrâne, care zâmbesc
și a copiilor ce plâng,
ei au dispărut(s-au stins) în durere,
o forță de o transparență necunoscută
în curcubeul prea rar al vieții,
și slăbiciunii, slăbiciunii excesive
pe care ei nu le pot vedea în ochii urmașilor săi
toată credința și speranța jurată
întinse între mâinile lor, care se roagă,
o suta de ani înainte
ca cineva să aprindă candelele
la mormântul lor,
- mi-am dat seama care e enigma eternității
despărțirea si iertarea,
că, în fiecare din noi se ascunde un sfânt,
dați acestei lumi pentru un test scurt.

În nisipul roșu
a unei grădini botanice vechi,
în mijlocul ei
îmbrățișat de sute de flori
și de petalele lor
Mihai Eminescu din piatră
poetul florilor și stelelor
inima acestei țări, acestui oraș
cel mai mare geniu cu o singură carte
care ar fi capabil să înțeleagă
acum, chiar și cu un crier de piatră
mai ușor și mai rapid decât ceilalți
la frontiera imaginației,
că teii uscați
iubesc și mai frumos și mai grijuliu acum
decât mâinile omului
care se înclină și citesc poezii de dragoste,
care doresc să spună "Nu" la tot ce e frumos,
însa România pentru toți ei
atât de frumos șoptește "Da".

La principala gară feroviară "Gara mare"
taximetriștii conduc în cizme de cowboy
și purtând mustață gen Lenin își deschid sufletul,
într-o italiană-engleză perfectă
- Auziți vânturile care suflă,
Toate lucrurile acestea rele sunt lăsate de Rusia aceasta
Ei încă mai respiră prin gâturile noastre,
ei ne văd visurile,
și voi vedeți toți câinii ăștia,
prietena mea, actrița Greta Garbo,
ne-a interzis să-i ucidem pe ei toți
Acum orașul este plin de ei,
sunt mai mulți ca păsările.
Și sincer
mai jos de calea ferată, mai jos de bulevarduri
ochii umezi ai câinilor rătăciți se rotesc în jurul
și în spatele lor,
ca și gândurile mele
-Dragul meu prieten,
Greta nu te-a lăsat să-ți omori sufletul,
cel puțin pentru o vreme, pentru câțiva ani,
înainte ca toți voi să purtați cizme de cowboy,
și să radeți mustața dată, care este un obicei urât
ultimele semne de viață a cowboy-lor și a cavalerilor
în viața aceasta, atât de firavă și blândă.

Pentru că orașul are nevoie să apară
exact așa
cași cum nu și-a pierdut încă jumătate din sufletul său,
exact așa
ca ultimul romantic Orient Express,
care a fost condus spre vest
urmărind soarele
dar nu știe cum să meargă mai repede
decât caii de curse,
Să ne scuipe împreună
la est și de la vest
pentru ca suntem prea mici pentru ceva prea mare,
cu excepția faptului că avem cel mai frumos vis
și cele mai minunate împrejurimi
deoarece doar țara voastră,
România, va spune întotdeauna
cel mai frumos Da.

Și vântul SubCarpaților se răsucește
ca cel mai blând cântec de dragoste
prin intermediul a două acorduri simple ieftine
prin ramurile uscate, duioase al lime-ului,
și drumurile planurilor noastre se amestecă,
planurile de a cumpara cel puțin această eternitate
în câteva zile,
pentru un pumn de vise mărunţite
descoperite
în labirinturile de boală nedescoperită
secrete modernizate ale tunelurilor de dragoste
în cazul în care doar ochii noștri s-au aprins,
pentru tine și pentru mine
doua comete au sprintat mai repede
între palmele noastre in apropiere de Pământ,
și le-au transformat într-o zi cu soare
în două de ani-lumină
și o pereche de nopți luminate,
pentru că ne-am născut mai mult
decât o singură atingere a visului
de a călători mai departe decât dorința
unui singur cer deasupra noastră.

Sunt sigur că vânzătorii de trandafiri
mă vor tine-ma minte mai mult decat ai face tu,
deoarece prinderea de mână prea puțin mi-o amintesc încă
decât mâna oferită
și știi ce,
lasă pe altcineva să cumpere mănuși
pentru această iarnă și acele
eterne mâini reci,
De la mine e de ajuns
care am păstrat și hrănite două suflete înghețate
prin zile de iarnă
în acei ochi părăsiți.

În dimineața plecării mele,
din zăpadă unui basm enorm va apărea
în vastitatea ochilor,
și visele noastre și nevoile noastre
vor deveni magie din indiferență
și tăcere,
după un cântec de leagăn căntat în somn unui copil,
și nebunia adâncimilor nesfârșite de sete
pentru noi minuni și libertăți,
și nimeni nu va crede că ai fi putut spune nu
cu acele buze de stele obosite,
în noaptea, în care totul cu nume si ochi
au spus cel mai frumos - Da.

Ia-o respirație profundă
și transferă cel puțin un nor unic
când merg în spatele macaralei din Banat,
și am pus degetul pe pată
în cazul în care două națiuni diferite s-au întâlnit prima dată,
ca două corpuri cosmice identice,
și încercați să nu înțelegi totul,
rămâneți aceeași până la sfârșit,
fără cuvinte mari și lacrimi,
România, care spune cele mai frumoase - Da.

Post scriptum:

Și din depărtare,
atunci când Iarna începe din nou să se întrevadă
prin ochii Primăvarii
și păsările încep să învețe din nou să zboare,
va veti aminti si vă voi spune:
"Ce mă fac eu fără tine"



(original version in Serbian)
http://gdje-zimuju-leptiri.blogspot.com/2012/12/rumunija-najljepse-kaze-da.html

Translation from English to Romanian :
Bogdana Blaga, Irina Cojuhari, Natalia Garnautanu, George Ursan, Anatol Iavorschi